Small talk or real talk?

Uneori, atunci cand imi las gandurile sa cutreiere aiurea, imi imaginez cum ar arata o lume in care ne-am cenzura mai putin si am lasa deoparte mastile sociale pe care le purtam zilnic cu atata grija.

Cum ar fi daca small talkul – care a devenit tot mai intalnit in conversatiile noastre de zi cu zi – ar fi inlocuit de ideile mai mult sau mai putin crete care ne trec prin cap? Poate ca nu ar fi nici prudent, nici politicos si nici intelept sa lasam fiecare gand sa iasa la suprafata, dar cu siguranta ar fi mult mai interesant sa nu mai traim atata in sinea noastra si sa avem curajul de a ne infatisa asa cum suntem in fata celorlalti, fara teama de a fi judecati. Am recunoaste ca ne plictiseste la culme sa discutam despre munca, mancare, moda, telefoane mobile sau vremea de maine si am constientiza ca ajungem sa ne pierdem personalitatea printre banalitati. Am fi deschisi, brutal de sinceri si fara teama de ridicol, iar intr-o zi, la sfarsitul vietii, am fi fericiti sa stim ca ne-am trait gandurile, nu doar le-am stocat in sertarase ale mintii.

Cum ar fi, deci, sa nu ne fie rusine de glumele nesarate, pe care le tinem pentru noi ca sa nu fim considerati deplasati si de ideile ciudate, care impartasite celorlalti ne-ar face sa parem aerieni, naivi sau prostuti? Probabil ca am descoperi cat de frumos si eliberator este sa vorbim deschis despre tot ce ne trece prin cap, de la arta si teorii stiintifice, pana la sentimente, dorinte si temeri, fara sa ni se para subiecte tabu.

Pana atunci, vom continua probabil sa vorbim despre munca, mancare, gadgeturi si ultimele tendinte in moda. E in natura umana sa traim mai mult in interior si mai putin in exterior, oricat de ciudat si lipsit de sens ar fi asta.

Despre alegeri si alegere

Noi alegeri, o noua si totusi binecunoscuta dezamagire, o noua serie de frustrari tardive si un gust amar, care ne-a devenit deja caracteristic. Cam asta inseamna procesul de votare in Romania si a ajuns de mult timp sa ne defineasca si sa vorbeasca despre noi mai bine decat ar face-o o suta de analisti.

Obisnuiti sa fie ori pasivi, ori calcati in picioare de cei care ii guverneaza, romanii se scalda in aceeasi apa calaie si mizerabila de ani de zile, fara sa vada vreo cale de-a iesi din ea. Proaspat scapati de comunism, au inceput sa se orienteze care incotro si sa isi puna sperante in persoanele care le vor schimba viata. Lipsiti de valori si de un sistem normal de gandire, cei mai multi nu realizeaza nici in ziua de azi ca isi platesc scump pasivitatea si increderea in orice politician priceput la vorbe, care cu un minim de carisma si o mica mita electorala isi asigura voturile unor amarati dezinformati si delasatori.

Fiind obisnuiti sa traiasca intr-un vesnic laissez faire, intr-o eterna lipsa de ambitie, onestitate si empatie, romanii au ajuns sa nu mai vada cale de iesire din mocirla si sa dea periodic vina pe un sistem ales si sustinut de ei insisi.

Ar fi genial sa vina ziua in care sa nu mai alegem pe principiul raul cel mai mic sau idiotul cel mai fermecator, dar cu totii stim ca acea zi este inca departe. Intre timp, multi oameni pasivi, ori pur si simplu dezamagiti si cuprinsi de lehamite, au refuzat sa iasa la vot. Masa de ignoranti si-a ales, asa cum era de asteptat, idiotii fermecatori pe care ii va lauda o luna-doua si ii va injura apoi cativa ani.

Viata nu e un curcubeu

Deschid o cutie de Coca Cola, in timp ce la televizor filmul e intrerupt de publicitate. Pentru cateva secunde uit unde ma aflu si intru intr-o lume cu oameni frumosi si veseli, case luminoase, masini puternice si peisaje de vis.

Reclamele care imi trec una dupa alta prin fata ochilor aproape ca imi dau un sentiment de normalitate. Orice durere se duce in cateva minute cu o pastila, un cont facut la banca potrivita te transforma intr-un om implinit, masina perfecta te face sa te simti invincibil, iar viata e un curcubeu atunci cand gusti o bomboana.  Totul e simplu, frumos si ai la indemana orice lucru iti trebuie pentru a fi fericit.

Dimineata, iesi din bula de siguranta si intri in lumea reala. Atunci cand mergi la farmacie sa iti iei pastila care te scapa miraculos de durerile de cap, descoperi ca langa tine stau la rand oameni carora nu le ajunge pensia sau salariul pentru un tratament ce ii tine in viata, desi platesc si au platit lunar taxe care ar trebui sa le garanteze servicii medicale decente. Iti scoti masina perfecta din garaj, dai drumul la muzica si te pregatesti sa te simti asa cum ti-a promis reclama, ca un rege al soselelor. Asta pana cand intri in prima groapa si incepi sa blestemi starea drumurilor, pe care ai putea foarte usor sa iti pierzi viata intr-un moment de neatentie.

Si totusi, oricate drame si probleme vedem in lumea reala, alegem sa strangem din dinti, sa zicem ,,ei, lasa,, si sa mergem mai departe de parca nimic anormal nu s-ar intampla in jurul nostru. Anormalitatea este pentru noi normalitate si orice situatie inconfortabila este doar un prilej in plus de a ridica din umeri si a spune ,,Traim in Romania...,, Da, traim in Romania, e o afirmatie, dar nu ar trebui sa fie o scuza si o vorba pe care sa o adoptam ca sinonim pentru ,,Viata e de rahat,,.

Nu ar trebui sa justifice faptul ca ne lasam furati si prostiti in fata de ani de zile, ca dam spagi, ca inchidem ochii la nedreptati si spunem ,,Ei, lasa, oricum nu se schimba nimic…,, La fel ca intr-o casa infestata cu gandaci si sobolani, nu ar trebui sa traim printre ei sau sa parasim casa, ci sa gasim o cale de a-i face pe ei sa dispara. Altfel, suntem doar un popor de prosti, condusi de o mana de smecheri care ne invata si pe noi ca numai prin smecherie, hotie si pupincurism putem razbate prin viata.

Tragedia din Colectiv este ultimul semnal de alarma de care putem asculta. Daca nici acum nu ne trezim, dupa ce zeci de oameni au murit sau au ramas mutilati din cauza unui sistem bolnav, in care legea e doar un cuvant din dictionar, inseamna ca suntem cei mai mari lasi, prosti si idioti. Nu sunt cuvinte frumoase, dar le meritam de la mic la mare, pentru ca am trait ani intregi ridicand din umeri, iar acum plangem pentru victimele propriei noastre nepasari. I-am lasat pe altii sa ne calce in picioare asa cum au vrut, sa isi etaleze nesimtirea pe fata, iar tot ce am facut a fost sa oftam a paguba si sa ne complacem.

Da, traim in Romania. E o afirmatie. Nu ar trebui sa fie o scuza si nici o vorba pe care sa o adoptam ca sinonim pentru ,,Viata e de rahat,,.

Dor de normalitate

Traim intr-o lume care ne arunca de multe ori la limita ratiunii si a normalitatii, o lume nebuna – nu neaparat o nebunie pozitiva, simpatica, ci una care ne face sa ne strambam neputinciosi a lehamite si sa ne strecuram prin viata asa cum putem. Suntem atat de obisnuiti ca lucrurile sa nu mearga cum trebuie, incat nici macar nu mai reactionam, ci inghetam intr-o stare de indiferenta si resemnare. De mult prea multi ani am fost obisnuiti ca nu ne putem schimba. Ca in Romania coruptia de la cel mai inalt pana la cel mai mic nivel este ceva bine batut in cuie, ca hotia – chiar si pe fata – isi are radacini atat de adanci in genele romanilor, incat nu se poate lupta impotriva ei. Ca hazul de necaz este cea mai importanta calitate a noastra. Ca de undeva de sus – de parca am vorbi de niste zei – sute de parlamentari ne decid prezentul si viitorul, iar noi, cei care ii sustin financiar acolo, nu avem niciun cuvant de spus. Platim cuminti taxe care cresc zilnic, oftam a neputinta, urmarim showuri politice si le zambim amar celor care ne zambesc victorios de la locul castigat in parlament prin ,,munca asidua,,. Suntem atrasi de scandaluri, balacareli si atacuri la persoana ca fluturii de becul aprins.

Tocmai pentru ca sunt obosita si satula pana in gat de anormalitatea in care traim, imi pun speranta in votul de pe 16 noiembrie. Speranta ca putem sa alegem rational si sa punem stampila pe un om care este departe de portretul politicianului guraliv si ipocrit, ce se bazeaza doar pe denigrarea contracandidatilor. Ce am auzit in ultimii ani de la domnul Ponta? Care este minunatul lui program cu care ar trebui sa ma las convinsa sa il votez? Toate eforturile lui Ponta au fost indreptate de-a lungul anilor nu catre imbunatatirea vietii romanilor, ci catre o lupta constanta si inversunata impotriva adversarului politic al PSD, care se intampla sa fie presedintele Romaniei, ceea ce a facut ca toata propaganda ,,anti-basista,, sa reprezinte un mare deserviciu in ceea ce priveste imaginea tarii. In loc sa gaseasca solutii de a depasi criza economica, domnul care acum vrea sa ma convinga sa il votez a ales sa puna criza in carca unei singure persoane si sa isi construiasca o campanie a carei idee principala e ca ne va scapa de Basescu. Domnule Ponta, eu vreau sa scapam de saracie si de coruptie, vreau sa am un presedinte care sa imi ofere solutii concrete si dovezi ca se va trai normal in tara asta, iar tu nu ai facut altceva decat sa maresti numarul parlamentarilor si sa imi repeti ani de zile ca doar presedintele e vinovat pentru neputinta guvernului tau. Ai investit sume uriase in campania electorala, sume pe care le puteai investi in ceva cu adevarat util pentru noi. Ai inceput sa promiti inainte de alegeri ca maresti salarii si alocatii, dar nu ai stiut sa discuti un buget cand a venit vorba despre asta, ci ai ridicat ochii in tavan. Te lauzi ca o sa ne unesti, cand in atatia ani nu ai facut altceva decat sa ne dezbini prin certuri interminabile intre partidul tau si opozanti, prin vesnice aruncari ale pisicii in curtea vecinului politic si prin emisiuni la care un om inteligent si decent nu se poate uita decat pentru a se amuza sau a se cruci ( si, bineinteles, aici ma refer la Antene ). Vrei sa te votez pentru ca tu si partidul tau aruncati atat de bine si mestesugit cu noroi in stanga si in dreapta?

O sa votez pentru normalitate. Pentru ca normal nu e sa ma intreb de ce un candidat are sau nu are copii. Normal nu e nici sa ma scandalizez ca respectivul candidat nu se numeste Georgel, Ionel sau Viorel, ci are nume de neamt. Traieste in Romania, e roman si a dovedit ca stie sa conduca si ca isi face bine treaba. Nu ma intereseaza apartamentele sale, atata timp cat PSD-ul detine recordul la hotii din banii publici. ( si, daca tot vorbim de case, cunosc oameni care din munca cinstita si-au luat apartamente si masina.  dar na, hai sa blamam omul ca e profesor si indrazneste sa aiba bani, in loc sa moara de foame, cum ar fi normal pentru profesori, nu? ) Si, mai ales, nu ma intereseaza faptul ca vorbeste cu accent nemtesc si ca nu ridica vocea, ca nu se avanta in discursuri ipocrite si pline de bla bla bla-uri care nu duc nicaieri. Daca normalitatea inseamna pentru unii circ, zambete smechere si atacuri ieftine, ii las pe cei care apreciaza asta sa il voteze pe Ponta. Tot ce sper e ca noi, cei ce ne dorim o viata normala, o tara normala si un om intelept si decent la conducerea ei sa fim mai multi pe 16. 

Nevoia unei minuni

Nu sunt un om bun. Nu sunt intotdeauna mandra de ceea ce spun si nu fac de fiecare data ceea ce ar trebui. Am o lista lunga de calitati pe care nu le bifez atat de des pe cat mi-as dori. Mi-ar placea sa fiu mai inteleapta si sa am mereu la indemana replica potrivita. Sa pun in practica tot ceea ce visez cu ochii deschisi si sa stiu lupt pentru ceea ce imi doresc. Sa calatoresc mai mult, sa rad mai mult, sa citesc mai mult. Sa traiesc mai frumos. Sa fiu spontana si curajoasa atunci cand e cazul. Sa stiu sa iau decizia potrivita, fara sa imi fie teama de consecinte. Sa fiu mai darnica si mai putin egoista. Si, neaparat, sa fiu mai optimista si sa am mai multa incredere – in mine, in viata, in oamenii care merita. Am toate aceste lipsuri si totusi, pe langa ele, am ceva ce tind sa uit atunci cand fac bilantul lucrurilor bune din viata mea: sanatate.

Georgiana, pe de alta parte, este la polul opus. Este genul de om cu care mi-as dori sa seman, pentru ca emana optimism, dragoste si pofta de viata. Zambeste, calatoreste, danseaza, citeste mult si gateste minunatii pe care nu cred ca m-as pricepe vreodata sa le fac. Atunci cand am auzit ca sufera de o forma rara si grava de cancer, m-am revoltat, intrebandu-ma cum de un om minunat poate sa piarda sansa de a-si trai in continuare viata si cum de in loc sa primeasca tot ce e mai bun de la univers ajunge sa ramana fara timp si fara viitor.

Ieri am aflat ca e posibil sa existe o sansa pentru ameliorarea starii Georgianei: o operatie pe creier, pe care trebuie sa o faca saptamana viitoare si care ar costa 30.000 de lei. Nu putem face miracole, dar o putem ajuta printr-o donatie oricat de mica, la care sa adaugam un gand pozitiv sau o rugaciune. Orice om are nevoie macar o data in viata de o minune si sper ca, intr-un fel pe care ratiunea nu ar fi in stare sa il conceapa, Georgiana va primi aceasta minune.

Daca vreti sa donati ( orice suma conteaza ), iata conturile in care se pot transfera banii:

Titular:GeorgianaTrandafir
Banca: Unicredit Tiriac Bank
Nr. Cont LEI: RO86 BACX 0000 0007 0460 9000 
Nr. Cont EUR: RO59 BACX 0000 0007 0460 9001  (swift BACXROBU)

P.S.: Va intrebati cu siguranta cine este aceasta Georgiana pe care vreau sa o ajutam. Va invit sa dati click AICI si sa cititi un text din care veti intelege ca nu exagerez cu nimic atunci cand o descriu.

Wind of change

Daca ma vedeti vreodata afisand un zambet amar atunci cand aud pe cineva vorbind despre cum si-ar dori sa traiasca intr-o tara/ lume mai buna, probabil va intrebati de ce ma rezum la a-mi privi cu neincredere interlocutorul, in loc sa ma lansez intr-o discutie inflacarata sau sa ma las convinsa ca schimbarea este pe drum.

Motivul e simplu: nu simt nicio schimbare in bine, iar protestele atat de mediatizate in ultimul timp nu ma incalzesc cu nimic, pentru ca par in mare parte adevarate evenimente mondene, la care este ,,cool,, sa participi. Mi se pare ironic sa faci un cordon uman in jurul Parlamentului pentru o pista de biciclete sau sa iti strigi in gura mare disperarea pentru proiecte miniere de care pana mai ieri nu aveai habar, dar sa inchizi ochii la problemele cu adevarat importante prin care trece tara. Pe sistemul ,, tara arde si baba se piaptana ,, , alegem sa ignoram saracia, mizeria, coruptia, lipsurile din sistemul medical, analfabetismul crescut si nesimtirea crasa, infractiunile tot mai grave si prea putin pedepsite, dar ne declaram ecologisti inraiti si dansam in strada sau scandam lozinci infocate, fara sa le simtim cu adevarat.

Nu imi propun sa scriu un manifest sau sa chem lumea in strada pentru ca, asa cum spuneam, stiu ca schimbarea nu va veni atat de usor si stiu ca multi din cei care condamna lucrurile care se petrec in tara asta, nu sunt de fapt dispusi sa ridice vreun deget pentru a schimba societatea in care traiesc. Schimbarea vine din mintea si sufletul fiecaruia si se face simtita mult mai incet decat ne-am dori, dar este esentiala daca tot visam sa traim intr-o lume mai  buna.

Asa ca, iata ce va propun: vreti sa schimbati ceva? Incepeti cu voi insiva si analizati modul in care va traiti viata si in care influentati, chiar si in proportie de 0,0001%,  tot ce e in jurul vostru. Respectati si invatati-va copiii sa respecte la randul lor. Nu jigniti gratuit si nu discriminati doar pentru ca asa ati fost invatati. Priviti cu ingaduinta batranii, chiar si atunci cand va exaspereaza faptul ca va cer locul in autobuz sau va dau lectii de viata – ati fost si voi crescuti si stransi in brate de persoane care acum poate au o varsta venerabila, veti ajunge la randul vostru sa aveti oase fragile, putini prieteni ramasi langa voi si vedere slaba, iar atunci veti dori sa fiti iubiti si respectati, nu aratati cu degetul. Nu radeti de bolile sau de handicapul unor persoane care si-ar fi dorit sa fie la fel de normale ca voi, dar nu au avut sansa. Nu maltratati nicio fiinta vie, pentru ca un om cu suflet si ratiune nu se poate razboi cu un animal, care nu va intelege niciodata de ce este lovit sau chinuit. Invatati sa va implicati, in loc sa treceti nepasatori pe langa cei care au nevoie de ajutor. Dovediti ca sunteti valorosi prin propriile forte si fiti cinstiti si cu voi insiva, dar si cu ceilalti. Reactionati atunci cand observati nedreptati si exprimati-va parerea ferm, dar civilizat.

Va doriti sa se schimbe ceva in tara asta si sa ajungeti sa vedeti mai putine orori la stiri si mai multe zambete pe strada? Incepeti de unde e cel mai usor – si cel mai greu in acelasi timp – de la propria persoana.

Despre proteste, extremism si lipsa simtului realitatii

Butonand televizorul, am dat zilele trecute peste un protest al membrilor unei organizatii extremiste – protest ce viza legaturile intre persoane de acelasi sex. Am ramas oarecum surprinsa de vehementa manifestantilor si cuvintele iesite parca dintr-un film vechi cu nazisti. Simplul fapt ca inca avem printre noi astfel de organizatii extremiste, care promoveaza ura, lipsa de toleranta si discriminarile de tot soiul, e un semnal de alarma pentru o societate care se vrea evoluata fata de anii fascismului si comunismului.

E absurd faptul ca am ajuns sa consideram ca una din cele mai mari probleme ale Romaniei este sexul persoanei cu care se urca seara in pat vecinul de la patru. De curiozitate, unde sunt acesti drepti aparatori ai neamului, credintei si bunului simt, atunci cand vorbim despre subiecte ce intr-adevar merita manifestatii si dezbateri publice?

De ce nu se protesteaza pentru tratamentul umilitor acordat de unele spitale mai mari sau mai mici din tara, in care pacientii se roaga sa nu ajunga, pentru ca stiu ca vor avea de platit doctorii, asistentele, perfuziile, branulele, pansamentele, medicamentele si vor avea de suportat conditii mizerabile? Cei care au manifestat impotriva iubirii intre persoane de acelasi sex au afirmat ca nu vor sa-si lase copiii sa vada asa o ,,grozavie,,. Poate ar trebui sa se gandeasca la adevaratele grozavii ce pot marca un copil in Romania.

Unde sunt protestatarii atunci cand dai spaga pana si pentru o ceremonie religioasa? Oare acest lucru nu e mai putin moral decat sarutul intre doi barbati sau doua femei?

Salariile incredibil de mici, care condamna jumatate din tara la o viata sub limita decentei, nu merita proteste. Legile care nu-ti permit sa adopti un copil decat dupa lupte de ani de zile, desi numarul orfanilor romani creste pe zi ce trece, nu sunt destul de importante pentru a manifesta. Spaga data in stanga si in dreapta, lipsa de bun simt, dispretul elevilor si al parintilor fata de profesori – atitudine care tradeaza nesimtire crasa si prostie transmisa din generatie in generatie, animalele torturate pe strada, nepotismul ce domneste peste tot, salariile si beneficiile nerusinate ale unor parlamentari care isi maresc pe zi ce trece numarul, taxele tot mai mari...Toate astea nu sunt probleme si nu merita manifestatii publice.

Cu siguranta ca motivul pentru care traim prost este iubirea dintre persoanele de acelasi sex. Care altul ar putea fi?