Manifest pentru schimbare

M-am nascut in comunism, pe cand oamenii incercau sa isi gaseasca zilnic forta interioara care sa ii ajute sa reziste fizic si moral interdictiilor impuse de regim. Nici nu imi imaginam cum ar putea arata o altfel de lume, una in care sa poti vorbi despre orice in public fara sa ti se faca semn sa taci, sa nu ramai de cateva ori pe zi fara curent, ori sa iti cumperi un carton de oua fara sa stai la cozi uriase de la 4-5 dimineata. Norocul meu statea in faptul ca eram un copil si nu intelegeam prea multe, iar familia mea a reusit sa compenseze totul prin caldura, inventivitatea si libertatea de gandire cu care m-a crescut.

In ’89 am simtit ca intru intr-o lume noua, i-am vazut pe toti fericiti si senini, emotionati de libertatea proaspat dobandita, cu care inca nu stiau foarte bine ce puteau face. Brusc, puteai sa spui ce vrei, fara sa te temi ca vei fi arestat sau tras la raspundere, incepeau sa apara ziare cu stiri de tot soiul, magazine cu n produse si cate si mai cate.

Cred ca marele ghinion al romanilor a fost ca, desi liberi, inca erau prea buimaciti, fericiti si neobisnuiti cu libertatea, ca sa poata intelege pe deplin ce se intampla si pe ce drum ar trebui sa o ia. De asemenea, alt ghinion a fost faptul ca multi colaboratori ai securitatii sau simpatizanti ai practicilor acesteia, erau deja bine antrenati in stiinta manipularii si aveau ceva abilitati de a face politica. Acestia s-au erijat rapid in salvatori ai statului, au inceput sa convinga poporul ca trebuie votati in fruntea tarii si si-au impartit intre ei functiile, astfel incat sa poata conduce dupa bunul plac. Din nou, poporul inca naiv si nepriceput in ale politicii, s-a indreptat catre lideri carismatici, ce promiteau marea cu sarea, si s-a lasat in voia lor.

Acum, dupa 28 de ani, multe lucruri sunt schimbate in bine, dar multe au ramas aproape la fel. Orase intregi traiesc in saracie, in timp ce baronii locali privesc nepasatori si isi fac calcule din care lipseste doar onestitatea. Posturi tv cu audienta maxima fac propaganda ieftina si violenta, amintind intrucatva de propaganda ceausista, milioane de oameni traiesc in bezna din punct de vedere intelectual si sunt victime sigure pentru cei care profita de lipsa de informare sau de saracia lor si care ii manipuleaza prin spagi electorale sau amenintari mai mult sau mai putin voalate. Invatamantul si sistemul medical inca sunt undeva intr-o zona de orbecaire, presa penduleaza intre partide politice, iar oamenii nu mai stiu deja pe cine sa aleaga sa ii reprezinte.

In acest context am ajuns ca mai mult din jumatate din populatie sa nu se mai prezinte la vot, iar restul sa isi puna stampila umil pe singurii lideri pe care ii cunosc – corupti, mincinosi, spagari, santajisti, cum or fi ei. Sunt singurii care par sa le guverneze micile lumi si nu cunosc alternative, poate si pentru ca nimic altceva nu li s-a conturat destul de clar in fata ochilor.

Rezultatul? Se poate vedea la televizor si in strada – cei proaspat alesi intind coarda si incearca, asa cum s-au obisnuit, sa aseze cat mai bine lucrurile in favoarea lor. O buna parte din oameni nu mai accepta asa ceva si isi striga nemultumirea, in speranta ca bunul simt va triumfa. Din pacate, obisnuiti sa traiasca in turnul lor de fildes, guvernantii au devenit atat de obisnuiti sa minta, incat pica in ridicol si isi atrag dispretul prin atitudine. Acuza oamenii care-si doresc normalitate de incercari de lovituri de stat, jignesc manifestantii si jurnalistii, arunca in stanga si in dreapta cu noroi si cu amenintari voalate: ba presedintele e de vina, ba manifestantii sunt oi cumparate de opozitie, lasa ca incep sustinatatorii nostri sa se enerveze si sa vezi atunci!

Cred ca e momentul sa nu mai ridicam din umeri, zicand ca asta e tara si nu putem schimba nimic. Ceea ce se intampla de ceva timp este fix ceea ce imi dovedeste ca Romania incepe sa se trezeasca si sa isi doreasca altceva cu adevarat. Nu rasturnari de guvern, ci de principii. Nu cruciade impotriva unor oameni, ci impotriva unor practici care par vechi de cand lumea in tara noastra.

Sunt convinsa ca pentru cei care deja si-au facut un obicei din furt, minciuna si manipulare este destul de greu de acceptat asa ceva. Sunt sigura ca e mai comod sa iti fie tie bine, indiferent de ce este in jur, si sa te folosesti de orice mijloace pentru a-ti pastra viata de pana acum. Cu siguranta asa iti vei educa si copiii, in spiritul ascensiunii prin influenta si smecherie, nu prin munca si integritate. Si totusi, sunt la fel de sigura ca atat eu, cat si multi altii, nu mai inghitim asta. Am trait doar 6 ani in comunism, dar nu ma voi mai intoarce acolo orice ar fi. Sunt convinsa ca va folositi de lipsa de informare si de slabiciunea unora, dar si de indiferenta multora, care nu stiu sau nu mai stiu cum era in comunism. La fel de convinsi sa fiti si voi, care acum vorbiti in conferinte in raspar si scarba fata de lumea din strada, ca nu voi da si nu vom da inapoi.

Asa ca voi iesi in strada pentru prezentul si viitorul meu, domnule Dragnea, domnule Tariceanu si restul politicienilor care va stiti cu obrazul patat (si sunteti multi), fara sa fiu platita sau manipulata si fara sa accept ca in tara mea exista personaje care considera ca au drepturi de stapanire deplina. Voi manifesta, voi scrie despre voi, voi lupta asa cum stiu pana veti intelege ca timpul hotiei si nesimtirii s-a terminat.

...and a Happy New Year!

Pentru ca fiecare final de an m-a prins alcatuind liste cu rezolutii, unele mai realiste, altele mai fanteziste, m-am hotarat ca de data asta sa procedez altfel si sa urmez un principiu mai simplu: sa accept ca, dincolo de toate lucrurile fizice pe care le vanam, fericirea nu are intotdeauna o reteta complicata. Din acest motiv, lista de ,,To do,, va fi inlocuita de cateva sperante pentru anul urmator, cateva lucruri pe care mi le doresc si vi le doresc si voua.

Sper sa facem mai putine selfie-uri impietrite si mult mai multe instantanee din care sa reiasa bucuria, aventura si emotia. Sa postam mai putine citate intelepte si sa exprimam mai liber sentimentele care ne incearca, sa fim mai sinceri, mai deschisi si mai putin speriati de vulnerabilitate. Sa privim viata si oamenii din jur cu mai multa umanitate, incercand sa nu mai reducem totul la o structura de reguli si roluri sociale. Sa aratam bunatate si acolo unde nimeni nu ne obliga sa o facem, sa  fim mai empatici si mai putin incisivi. Sa nu ne fie rusine sa zambim si sa visam, pe motiv ca in lumea reala nu merge asa.

Poate va ganditi ca toate cele enumerate mai sus nu ne duc catre rezultate imediate si nu ne promit nimic palpabil, insa uneori cel mai simplu si la indemana este sa obtii fericirea traind cinstit si intens si cautand sa devii cea mai frumoasa versiune a ta.

Bring on the spoilers!

Recunosc ca fac parte din categoria acelor ciudati care nu doar ca nu refuza spoilerele filmelor si serialelor, ba chiar le cauta de bunavoie, fara sa-si strice prin asta placerea vizionarii ulterioare. Ba, ca sa fie si mai grav, uneori arunc cate-un ochi curios si pe finalul cartii pe care o citesc, apoi revin la pagina unde ramasesem, cu un zambet satisfacut si linistit. Sssst, asta ramane intre noi!

Poate ca imi doresc atat de mult finaluri fericite, incat imi spun ca pot trai si cu mai putine emotii, ori poate prefer sa ma pregatesc moral pentru ce va urma, astfel incat sa ma pot bucura de actiune fara sa-mi stea inima in gat la loviturile gandite de autor sau de scenarist.

Uneori ma gandesc cum ar fi daca am putea primi si spoilere din propria viata, alegand sa traim cu mai putina adrenalina, dar cu mai multa seninatate. Nu cred ca lucrurile frumoase si-ar pierde din intensitate, dar poate ca ne-am bucura mai sincer de momentele care merita si ne-am pregati psihicul pentru acele zile care ne pun la pamant. Cu siguranta veti spune ca surprizele si-ar pierde din savoare, tragediile iminente ar fi un motiv de a renunta la lupta, lectiile nu ar mai fi invatate si evolutia personala ar fi in pericol. Totusi, sunt convinsa ca un mic spoiler, primit la momentul oportun, o scurta privire la ce va urma, ne-ar putea da sperante sau ne-ar face mai curajosi si mai dornici de a trai din plin prezentul, care de multe ori ne pare banal, dar privit in retrospectiva momentelor de criza se transforma in cea mai buna perioada din viata.

Asa ca, daca vreodata cineva imi va oferi posibilitatea de a arunca o cat de mica privire in viitor, imi voi pregati popcornul si un pahar de tarie si voi intra cu putina teama, dar si cu o mie de sperante, in filmul vietii mele.

Small talk or real talk?

Uneori, atunci cand imi las gandurile sa cutreiere aiurea, imi imaginez cum ar arata o lume in care ne-am cenzura mai putin si am lasa deoparte mastile sociale pe care le purtam zilnic cu atata grija.

Cum ar fi daca small talkul – care a devenit tot mai intalnit in conversatiile noastre de zi cu zi – ar fi inlocuit de ideile mai mult sau mai putin crete care ne trec prin cap? Poate ca nu ar fi nici prudent, nici politicos si nici intelept sa lasam fiecare gand sa iasa la suprafata, dar cu siguranta ar fi mult mai interesant sa nu mai traim atata in sinea noastra si sa avem curajul de a ne infatisa asa cum suntem in fata celorlalti, fara teama de a fi judecati. Am recunoaste ca ne plictiseste la culme sa discutam despre munca, mancare, moda, telefoane mobile sau vremea de maine si am constientiza ca ajungem sa ne pierdem personalitatea printre banalitati. Am fi deschisi, brutal de sinceri si fara teama de ridicol, iar intr-o zi, la sfarsitul vietii, am fi fericiti sa stim ca ne-am trait gandurile, nu doar le-am stocat in sertarase ale mintii.

Cum ar fi, deci, sa nu ne fie rusine de glumele nesarate, pe care le tinem pentru noi ca sa nu fim considerati deplasati si de ideile ciudate, care impartasite celorlalti ne-ar face sa parem aerieni, naivi sau prostuti? Probabil ca am descoperi cat de frumos si eliberator este sa vorbim deschis despre tot ce ne trece prin cap, de la arta si teorii stiintifice, pana la sentimente, dorinte si temeri, fara sa ni se para subiecte tabu.

Pana atunci, vom continua probabil sa vorbim despre munca, mancare, gadgeturi si ultimele tendinte in moda. E in natura umana sa traim mai mult in interior si mai putin in exterior, oricat de ciudat si lipsit de sens ar fi asta.

Despre alegeri si alegere

Noi alegeri, o noua si totusi binecunoscuta dezamagire, o noua serie de frustrari tardive si un gust amar, care ne-a devenit deja caracteristic. Cam asta inseamna procesul de votare in Romania si a ajuns de mult timp sa ne defineasca si sa vorbeasca despre noi mai bine decat ar face-o o suta de analisti.

Obisnuiti sa fie ori pasivi, ori calcati in picioare de cei care ii guverneaza, romanii se scalda in aceeasi apa calaie si mizerabila de ani de zile, fara sa vada vreo cale de-a iesi din ea. Proaspat scapati de comunism, au inceput sa se orienteze care incotro si sa isi puna sperante in persoanele care le vor schimba viata. Lipsiti de valori si de un sistem normal de gandire, cei mai multi nu realizeaza nici in ziua de azi ca isi platesc scump pasivitatea si increderea in orice politician priceput la vorbe, care cu un minim de carisma si o mica mita electorala isi asigura voturile unor amarati dezinformati si delasatori.

Fiind obisnuiti sa traiasca intr-un vesnic laissez faire, intr-o eterna lipsa de ambitie, onestitate si empatie, romanii au ajuns sa nu mai vada cale de iesire din mocirla si sa dea periodic vina pe un sistem ales si sustinut de ei insisi.

Ar fi genial sa vina ziua in care sa nu mai alegem pe principiul raul cel mai mic sau idiotul cel mai fermecator, dar cu totii stim ca acea zi este inca departe. Intre timp, multi oameni pasivi, ori pur si simplu dezamagiti si cuprinsi de lehamite, au refuzat sa iasa la vot. Masa de ignoranti si-a ales, asa cum era de asteptat, idiotii fermecatori pe care ii va lauda o luna-doua si ii va injura apoi cativa ani.

Viata nu e un curcubeu

Deschid o cutie de Coca Cola, in timp ce la televizor filmul e intrerupt de publicitate. Pentru cateva secunde uit unde ma aflu si intru intr-o lume cu oameni frumosi si veseli, case luminoase, masini puternice si peisaje de vis.

Reclamele care imi trec una dupa alta prin fata ochilor aproape ca imi dau un sentiment de normalitate. Orice durere se duce in cateva minute cu o pastila, un cont facut la banca potrivita te transforma intr-un om implinit, masina perfecta te face sa te simti invincibil, iar viata e un curcubeu atunci cand gusti o bomboana.  Totul e simplu, frumos si ai la indemana orice lucru iti trebuie pentru a fi fericit.

Dimineata, iesi din bula de siguranta si intri in lumea reala. Atunci cand mergi la farmacie sa iti iei pastila care te scapa miraculos de durerile de cap, descoperi ca langa tine stau la rand oameni carora nu le ajunge pensia sau salariul pentru un tratament ce ii tine in viata, desi platesc si au platit lunar taxe care ar trebui sa le garanteze servicii medicale decente. Iti scoti masina perfecta din garaj, dai drumul la muzica si te pregatesti sa te simti asa cum ti-a promis reclama, ca un rege al soselelor. Asta pana cand intri in prima groapa si incepi sa blestemi starea drumurilor, pe care ai putea foarte usor sa iti pierzi viata intr-un moment de neatentie.

Si totusi, oricate drame si probleme vedem in lumea reala, alegem sa strangem din dinti, sa zicem ,,ei, lasa,, si sa mergem mai departe de parca nimic anormal nu s-ar intampla in jurul nostru. Anormalitatea este pentru noi normalitate si orice situatie inconfortabila este doar un prilej in plus de a ridica din umeri si a spune ,,Traim in Romania...,, Da, traim in Romania, e o afirmatie, dar nu ar trebui sa fie o scuza si o vorba pe care sa o adoptam ca sinonim pentru ,,Viata e de rahat,,.

Nu ar trebui sa justifice faptul ca ne lasam furati si prostiti in fata de ani de zile, ca dam spagi, ca inchidem ochii la nedreptati si spunem ,,Ei, lasa, oricum nu se schimba nimic…,, La fel ca intr-o casa infestata cu gandaci si sobolani, nu ar trebui sa traim printre ei sau sa parasim casa, ci sa gasim o cale de a-i face pe ei sa dispara. Altfel, suntem doar un popor de prosti, condusi de o mana de smecheri care ne invata si pe noi ca numai prin smecherie, hotie si pupincurism putem razbate prin viata.

Tragedia din Colectiv este ultimul semnal de alarma de care putem asculta. Daca nici acum nu ne trezim, dupa ce zeci de oameni au murit sau au ramas mutilati din cauza unui sistem bolnav, in care legea e doar un cuvant din dictionar, inseamna ca suntem cei mai mari lasi, prosti si idioti. Nu sunt cuvinte frumoase, dar le meritam de la mic la mare, pentru ca am trait ani intregi ridicand din umeri, iar acum plangem pentru victimele propriei noastre nepasari. I-am lasat pe altii sa ne calce in picioare asa cum au vrut, sa isi etaleze nesimtirea pe fata, iar tot ce am facut a fost sa oftam a paguba si sa ne complacem.

Da, traim in Romania. E o afirmatie. Nu ar trebui sa fie o scuza si nici o vorba pe care sa o adoptam ca sinonim pentru ,,Viata e de rahat,,.

Dor de normalitate

Traim intr-o lume care ne arunca de multe ori la limita ratiunii si a normalitatii, o lume nebuna – nu neaparat o nebunie pozitiva, simpatica, ci una care ne face sa ne strambam neputinciosi a lehamite si sa ne strecuram prin viata asa cum putem. Suntem atat de obisnuiti ca lucrurile sa nu mearga cum trebuie, incat nici macar nu mai reactionam, ci inghetam intr-o stare de indiferenta si resemnare. De mult prea multi ani am fost obisnuiti ca nu ne putem schimba. Ca in Romania coruptia de la cel mai inalt pana la cel mai mic nivel este ceva bine batut in cuie, ca hotia – chiar si pe fata – isi are radacini atat de adanci in genele romanilor, incat nu se poate lupta impotriva ei. Ca hazul de necaz este cea mai importanta calitate a noastra. Ca de undeva de sus – de parca am vorbi de niste zei – sute de parlamentari ne decid prezentul si viitorul, iar noi, cei care ii sustin financiar acolo, nu avem niciun cuvant de spus. Platim cuminti taxe care cresc zilnic, oftam a neputinta, urmarim showuri politice si le zambim amar celor care ne zambesc victorios de la locul castigat in parlament prin ,,munca asidua,,. Suntem atrasi de scandaluri, balacareli si atacuri la persoana ca fluturii de becul aprins.

Tocmai pentru ca sunt obosita si satula pana in gat de anormalitatea in care traim, imi pun speranta in votul de pe 16 noiembrie. Speranta ca putem sa alegem rational si sa punem stampila pe un om care este departe de portretul politicianului guraliv si ipocrit, ce se bazeaza doar pe denigrarea contracandidatilor. Ce am auzit in ultimii ani de la domnul Ponta? Care este minunatul lui program cu care ar trebui sa ma las convinsa sa il votez? Toate eforturile lui Ponta au fost indreptate de-a lungul anilor nu catre imbunatatirea vietii romanilor, ci catre o lupta constanta si inversunata impotriva adversarului politic al PSD, care se intampla sa fie presedintele Romaniei, ceea ce a facut ca toata propaganda ,,anti-basista,, sa reprezinte un mare deserviciu in ceea ce priveste imaginea tarii. In loc sa gaseasca solutii de a depasi criza economica, domnul care acum vrea sa ma convinga sa il votez a ales sa puna criza in carca unei singure persoane si sa isi construiasca o campanie a carei idee principala e ca ne va scapa de Basescu. Domnule Ponta, eu vreau sa scapam de saracie si de coruptie, vreau sa am un presedinte care sa imi ofere solutii concrete si dovezi ca se va trai normal in tara asta, iar tu nu ai facut altceva decat sa maresti numarul parlamentarilor si sa imi repeti ani de zile ca doar presedintele e vinovat pentru neputinta guvernului tau. Ai investit sume uriase in campania electorala, sume pe care le puteai investi in ceva cu adevarat util pentru noi. Ai inceput sa promiti inainte de alegeri ca maresti salarii si alocatii, dar nu ai stiut sa discuti un buget cand a venit vorba despre asta, ci ai ridicat ochii in tavan. Te lauzi ca o sa ne unesti, cand in atatia ani nu ai facut altceva decat sa ne dezbini prin certuri interminabile intre partidul tau si opozanti, prin vesnice aruncari ale pisicii in curtea vecinului politic si prin emisiuni la care un om inteligent si decent nu se poate uita decat pentru a se amuza sau a se cruci ( si, bineinteles, aici ma refer la Antene ). Vrei sa te votez pentru ca tu si partidul tau aruncati atat de bine si mestesugit cu noroi in stanga si in dreapta?

O sa votez pentru normalitate. Pentru ca normal nu e sa ma intreb de ce un candidat are sau nu are copii. Normal nu e nici sa ma scandalizez ca respectivul candidat nu se numeste Georgel, Ionel sau Viorel, ci are nume de neamt. Traieste in Romania, e roman si a dovedit ca stie sa conduca si ca isi face bine treaba. Nu ma intereseaza apartamentele sale, atata timp cat PSD-ul detine recordul la hotii din banii publici. ( si, daca tot vorbim de case, cunosc oameni care din munca cinstita si-au luat apartamente si masina.  dar na, hai sa blamam omul ca e profesor si indrazneste sa aiba bani, in loc sa moara de foame, cum ar fi normal pentru profesori, nu? ) Si, mai ales, nu ma intereseaza faptul ca vorbeste cu accent nemtesc si ca nu ridica vocea, ca nu se avanta in discursuri ipocrite si pline de bla bla bla-uri care nu duc nicaieri. Daca normalitatea inseamna pentru unii circ, zambete smechere si atacuri ieftine, ii las pe cei care apreciaza asta sa il voteze pe Ponta. Tot ce sper e ca noi, cei ce ne dorim o viata normala, o tara normala si un om intelept si decent la conducerea ei sa fim mai multi pe 16.