Got to have faith

Nu cred in cartile de genul ,,Cum sa...,, si in retetele care iti garanteaza succesul, fericirea, autocunoasterea. In discursurile motivationale si capacitatea unor persoane de a iti modifica viziunea asupra vietii printr-o explozie de entuziasm si carisma. Schimbarile premeditate nu au valoare, atata timp cat efectul lor este unul artificial si de scurta durata. Cred in forta involuntara a cuvintelor, in revelatia pe care ti-o poate produce o insiruire de litere care pentru altcineva nu inseamna nimic special. In momentele in care realizezi ca stii cine esti si ce vrei, in transformarile care vin din interiorul tau, de la sine.

Nu cred in persoanele perfecte, care par sa stie intotdeauna ce e mai bine pentru ceilalti. In oamenii care debordeaza de siguranta si incearca sa isi impuna doar propriul punct de vedere. Nu am incredere nici in neputinta, pentru ca stiu ca majoritatea obstacolelor pe care le intampinam in viata nu sunt externe, ci construite de noi insine. Cred in oamenii reali, care accepta ca sunt imperfecti, ca au limite, dar sunt dispusi sa incerce mereu mai mult si stiu sa se regaseasca atunci cand se simt pierduti.

Nu cred in minuni prefabricate, in show-uri tv care te transforma sau iti indeplinesc dorinte. Experientele veritabile, minunile in care merita sa crezi, sunt cele pe care le traiesti departe de ochii lumii si care sosesc atunci cand te-astepti mai putin.

Incerc sa cred in mine, chiar daca am inca multe mecanisme despre care nu am invatat cum functioneaza, multe defecte pe care nu vreau si nu incerc sa mi le corectez si multe calitati pe care nu mi le iubesc indeajuns. E un exercitiu de incredere, iar provocarea este sa-l duc pana la capat.

Eu zic sa...

Eu zic sa cititi primul meu roman, publicat online, pe pagina carteadepenet.wordpress.com. O sa va placa :)

(A)normalitate

Atunci cand esti un cumul de fobii, ciudatenii sau vicii, ai o singura sansa de a scapa de etichetele rautacioase ale societatii: sa fii un geniu. Asta pentru ca genialitatea este asociata de cele mai multe ori cu un oarecare dezechilibru psihic.

Ni se pare normal ca o persoana deosebita dintr-un punct de vedere sa se indeparteze de normalitate si in alte aspecte ale vietii sale. Nu invinovatim, nu radem si nu aratam cu degetul, ci privim cu admiratie si intelegem ratacirile unei fiinte care pare sa apartina altei lumi. Ii recunoastem unicitatea, iar micile ciudatenii devin o parte din persoana respectiva si ajung sa ni se para firesti chiar.

Van Gogh, Freud, Virginia Woolf, Voltaire sau Chopin. Ii iubim cu tot cu fobiile sau accesele de nebunie si realizam filme in care sa prindem chiar zbuciumul lor si modul in care acesta le-a influentat opera.

Si totusi, asa cum spune Florian Pitis, toti suntem putin luati. Fie ca avem sau nu curajul sa admitem asta. Pentru ca anormalitatea este un lux rezervat doar geniilor. Iar noi, restul, tindem spre normalitate, pentru a nu fi judecati sau interpretati gresit, nerealizand ca poate ciudateniile noastre sunt cele care ne definesc si ne fac speciali pentru ceilalti.

Follow the yellow brick road

Aproape fiecare zi are acelasi scenariu...Ma urc fara chef intr-un autobuz obosit si intotdeauna prea plin, caut un colt unde nu risc sa fiu strivita si incep sa visez cu ochii deschisi...Visez la cum ar fi sa ma scutur de toata nesiguranta, de prudenta si conformismul care m-au caracterizat in ultimii ani.

In cateva minute autobuzul ajunge intr-o bifurcatie: in stanga este capatul de linie si, implicit, locul unde petrec zilnic noua ore :) In fata se afla iesirea din oras, drumul pe care obisnuiam sa il folosesc de atatea ori pana nu demult. In momentul asta incepe adevaratul exercitiu de imaginatie. Incep sa ma intreb cum ar fi ca o forta nevazuta sa il determine pe sofer sa nu se opreasca, sa mearga drept in fata. De aici urmeaza variatiuni pe aceeasi tema: autobuzul e deturnat de un raufacator care are ca singur scop obtinerea unei excursii gratuite...Un vant puternic impinge auobuzul inca 60-70 de km...Omul de la volan se plictiseste de aceeasi rutina si decide sa plece la o plimbare in loc sa parcheze masina.

Din pacate fiecare calatorie se termina invariabil cu mine coborand plictisita din autobuz si trezindu-ma treptat din starea de visare.

Poate ca si eu, ca multi alti oameni, fac o greseala pe care mai tarziu o s-o regret. Refuz sa imi asum riscuri, astept ca altii sa hotarasca pentru mine si ca o intamplare norocoasa sa imi schimbe viata. Doar ca pentru cei mai multi dintre noi nu se aplica scenarii telenovelistice si nici rasturnari de situatie care sa ne duca acolo unde nu am avut destul curaj sa ajungem singuri. Ne bazam pe destin si asteptam impulsul hotarator care poate sa nu soseasca niciodata.

Cred ca pana la urma tot ce am de facut e sa astept...Nu, nu intamplarea norocoasa, ci momentul cand eu insami o sa schimb ceva. Nu stiu inca daca o sa fie rezultatul unui plan pe termen lung sau al unui impuls de moment. Dar stiu c-o sa fie.

Petitii, petitii...

Am gasit azi, in sfarsit, o petitie online care mi-a atras atentia. Titlul spune totul, dar cred ca e cazul sa cititi si argumentele - merita sa va luati portia de ras-plans pe ziua de azi! So, here it is: "

Petitie privind anularea abonamenelor gratuite oferite pensionarilor ( cu venituri mari - peste 450 RON/ luna ) pe mijloacele de transport in comun !!!"
Te-ai saturat sa circuli inghesuit cu transportul local in comun?
Te-ai saturat sa iti iei coate, palme… in toate organele de la pensionari?
Iti cumperi bilet sau abonament degeaba?
Ai intarziat la scoala, la serviciu………. din cauza ca autobuzul a fost plin de pensionari?
Vrei sa circuli comod cu autobuzul ?
Vrei sa mergi confortabil cu mijloacele de transport in comun?
Vrei sa scapi de inghesuiala din mijloacele de transport in comun?
Iti faci si tu piata la Halele Centrale si nu poti ajunge din cauza pensionarilor?

Genial, de-a dreptul genial! Ma bucur ca un ploiestean de-al meu a avut o idee atat de sclipitoare! Cum de nu-mi dadusem seama pana acum ca singurii responsabili de situatia RATP-ului sunt pensionarii? Phiuuu, noroc cu petitia asta, care m-a scos din bezna ignorantei. In fond, ai naibii batranei, de ce ar mai vrea sa se plimbe la varsta lor? Ar putea vegeta toata ziua in fata televizorului, ca tot n-au munca sau alta ocupatie pentru care sa iasa din casa. Asta in cazul in care veniturile lor mari, adica peste 450 ron ( cum bine mentioneaza autorul petitiei ), le permit sa plateasca intretinerea, mancarea, curentul si totusi sa mai aiba bani si de cablu.

Propun, ca masuri de imbunatatire a traiului cetateanului roman, urmatoarele doua proiecte:

- renuntarea la abonamentele reduse pentru elevi/ studenti. De ce sa fim nevoiti sa calatorim cu tone de copii si adolescenti galagiosi, care polueaza fonic si aglomereaza zilnic autobuzul la orele de varf?
- impunerea procedurii de harakiri/ sepuku pentru pensionari. In felul asta scapam de grija pensiilor si crestem nivelul de trai pentru restul romanilor.


Adevarul este ca am privit intotdeauna cu ceva amuzament conflictul intre generatii. Cei trecuti de o anumita varsta au celebra expresie ,, tineretul asta... ,, , uitand ca pana nu demult intrau in aceeasi categorie. Cei tineri isi dau ochii peste cap si se intrec in teribilisme la adresa ,,bosorogilor,, ( termen intalnit chiar si la persoane cu pretentii de intelectuali ) , ignorand faptul ca in douazeci-treizeci de ani vor intra in aceeasi categorie. Si atunci vor fi raniti de sarcasmul celor tineri, se vor lovi de toate problemele varstei, vor fi poate mai sensibili si irascibili si isi vor dramui cu grija fiecare banut pentru a trai de pe-o zi pe alta. Asa ca, atat autorului petitiei de mai sus, cat si celor ce o semneaza le propun sa se gandeasca un moment la asta. Cine stie, poate peste ceva vreme, acel abonament gratuit pentru pensionari va fi si pentru ei un ajutor binevenit ;)

Saint Valentine's

Si iar a trecut pe langa noi un Saint Valentine's Day...Inimioare de plus, felicitari in versuri, emisiuni tematice...si lista poate continua. Nu am nimic impotriva iubirii, dimpotriva, chiar imi place sa fiu indragostita. Am ceva, insa, impotriva artificialului si a gesturilor fortate. Sincer, de ce as vrea sa fixez o zi in care sa imi exprim sentimentele, ducand totul pana la extrem?

Am citit un articol despre doi indragostiti care planuisera sa ia cina in fata laptopului de Sfantul Valentin. El era plecat cu afaceri in Germania, ea ramanea acasa. Avand totusi la dispozitie tot restul anului pentru cine romantice, considerau ca ar fi o drama ca in ziua ,,magica,, de 14 februarie sa fie separati. Asa ca fiecare urma sa mearga intr-un restaurant, cu laptopul la pachet, pentru a se privi gales sub privirile amuzate ale chelnerilor. Citind stirea, imi si imaginam cum ii va tremura ospatarului mana de ras in timp ce va turna sampanie in paharul unuia din porumbei si il va vedea pregatindu-se sa ciocneasca cu monitorul.

Concluzia? Oameni buni, incercati sa iubiti real si neconventional. Daca simtiti ceva, aratati asta zilnic si nu asteptati sa spuneti ,, te iubesc ,, in acelasi timp cu o gloata orbita de marketing. Ce ziceti, incercam la anu'? :)

A land of opportunities

Cateodata sunt de-a dreptul fascinata de draga noastra Romanica :) Mi se pare ca locuiesc intr-o tara a fantasticului, un taram desprins din basme, unde orice se poate intampla.

Aici traiesc laolalta oameni obisnuiti si creaturi mitologice ( pitipoancele, cocalarii, Poponetii, baronii ), zilnic au loc intamplari senzationale si nemaivazute ( daca nu ma credeti, dati drumul la televizor si schimbati pe Otv ). Tot aici s-a descoperit ca Iisus nu este fiul lui Dumnezeu ( vezi Otv, din nou ) si ca alegerile prezidentiale pot fi influentate de magie . Ca in orice lume de basm, decorul este unul pe masura: drumuri ,,pavate,, cu gropi si imobile care arata ca dupa bombardament, oameni ponositi si mijloace de transport mizere coexista cu vile pline de turnulete, Maybachuri si tinere artiste cu bot tuguiat si haine sclipicioase.

Avand in vedere ca ar fi foarte multe de spus si m-as intinde pe cel putin 2-3 pagini, o sa insist doar pe un subiect care m-a uimit peste masura in ultimul timp: controversatul Magazin de Vise. Mi se pare genial faptul ca, desi drogurile sunt interzise prin lege in Romania, oricine are posibilitatea sa isi procure substitute pentru ele fara nicio problema. Vrei sa prizezi, sa iti injectezi ceva, sa fumezi? Nimic mai simplu...E drept, ziarele anunta frecvent cazuri de tineri care, utilizand ,,inofensivele,, produse, ajung in spital sau chiar in cimitir. Uimirea mea provine din faptul ca daca un roman merge la farmacie sa isi cumpere o ampicilina pentru o problema de sanatate, este trimis la plimbare si nu i se ofera nimic fara reteta. In schimb, un drog poate fi achizitionat oricand, fara nicio durere de cap.

Totusi...cred ca nu ar trebui sa ma implic prea mult in astfel de probleme...In fond, traiesc intr-o tara de poveste si nu sunt nici Fat Frumos, nici Zana cea Buna, deci nu pot schimba nimic ;)