Ne place să credem câteodată că suntem protagoniștii unei povești, imaginându-ne cum un scriitor talentat sau un scenarist plin de har ne plimbă constant dintr-un punct în altul și ne conduce ușor - sau abrupt - către deznodământ.
Habar n-am dacă undeva o entitate chiar ne planifică și ne urmărește viețile, ca pe niște filme demne de Oscar, Cannes sau Ursul de aur, însă mi-este tot mai clar că am putea fi cu toții nominalizați - ce-i drept, la categorii diferite:
- Premiul pentru cea mai bună comedie - știi comediile negre, cu eroi incredibil de amuzanți, dar peste măsură de ghinioniști, care scapă cu viață până la final doar printr-un noroc divin? Ai ghicit, aici joci tu. Așteaptă-te la un Tarantino, din care vei ieși ciufulit, fără trei dinți, plin de vânătăi și râzând isteric. Dar, hei, măcar te distrezi și ai un rol strălucit.
- Premiul pentru cea mai bună dramă - dacă ajungi să concurezi aici, este clar că nu sunt șanse prea mari să treci prin viață cu zâmbetul pe buze. O să suferi la greu, poate că o să te dai bătut și o să fii subiectul unei drame despre condiția omului răpus de soartă, ori poate o să te lupți cu morile de vânt și vei trăi un scenariu desprins din cărțile marilor autori ruși. În orice caz, filmul tău va cuprinde boli, plâns, iubiri neîmplinite, reflecții asupra sensului existenței, băutură, și mai mult plâns, pierderi, căutare de sine, renunțare la sine și, în final, consolare. Toate asezonate cu scene de mizerie morală și fizică, luptă financiară și oleacă de violență. Atât cât să dea bine la critici.
- Premiul pentru cel mai bun film muzical - nu zâmbi, că nu vorbim aici despre Sunetul Muzicii, Grease sau Mary Poppins. Cel mai probabil nici despre Mamma Mia. Ai mari șanse totuși să te bucuri de scene din Moulin Rouge, Mizerabilii, Chicago sau West Side Story - dacă le-ai văzut, știi deja de ce. Apropo, în 2020 te poți trezi, dacă nu ești atent, într-o variantă sadică a muzicalului Febra de sâmbătă seara.
Poate ți se pare că ai rămas suspendat într-o rutină imposibil de premiat, însă vestea bună este că tot te poți alege cu o nominalizare: tocmai banalitatea și aparenta lipsă de importanță a unei pelicule despre nimic te transformă fără să realizezi într-o operă de artă.
Uneori îmi spun că este minunat să-ți primești premiul pentru întreaga existență și să știi că l-ai meritat. Dacă ai fi protagonistul unui film slab și superficial, spectatorii te-ar uita imediat ce se termină. Alteori, mai ales când filmul devine greu de digerat, mă gândesc că Ursul de aur mai poate aștepta: poate o comedie americană siropoasă și naivă nu ar fi totuși cel mai rău mod de a trece prin viață.
