Follow the yellow brick road

Aproape fiecare zi are acelasi scenariu...Ma urc fara chef intr-un autobuz obosit si intotdeauna prea plin, caut un colt unde nu risc sa fiu strivita si incep sa visez cu ochii deschisi...Visez la cum ar fi sa ma scutur de toata nesiguranta, de prudenta si conformismul care m-au caracterizat in ultimii ani.

In cateva minute autobuzul ajunge intr-o bifurcatie: in stanga este capatul de linie si, implicit, locul unde petrec zilnic noua ore :) In fata se afla iesirea din oras, drumul pe care obisnuiam sa il folosesc de atatea ori pana nu demult. In momentul asta incepe adevaratul exercitiu de imaginatie. Incep sa ma intreb cum ar fi ca o forta nevazuta sa il determine pe sofer sa nu se opreasca, sa mearga drept in fata. De aici urmeaza variatiuni pe aceeasi tema: autobuzul e deturnat de un raufacator care are ca singur scop obtinerea unei excursii gratuite...Un vant puternic impinge auobuzul inca 60-70 de km...Omul de la volan se plictiseste de aceeasi rutina si decide sa plece la o plimbare in loc sa parcheze masina.

Din pacate fiecare calatorie se termina invariabil cu mine coborand plictisita din autobuz si trezindu-ma treptat din starea de visare.

Poate ca si eu, ca multi alti oameni, fac o greseala pe care mai tarziu o s-o regret. Refuz sa imi asum riscuri, astept ca altii sa hotarasca pentru mine si ca o intamplare norocoasa sa imi schimbe viata. Doar ca pentru cei mai multi dintre noi nu se aplica scenarii telenovelistice si nici rasturnari de situatie care sa ne duca acolo unde nu am avut destul curaj sa ajungem singuri. Ne bazam pe destin si asteptam impulsul hotarator care poate sa nu soseasca niciodata.

Cred ca pana la urma tot ce am de facut e sa astept...Nu, nu intamplarea norocoasa, ci momentul cand eu insami o sa schimb ceva. Nu stiu inca daca o sa fie rezultatul unui plan pe termen lung sau al unui impuls de moment. Dar stiu c-o sa fie.