Joc de roluri

Ne-am obisnuit ca atunci cand vrem sa intram pe sub pielea cuiva, sau cand facem cunostinta cu o persoana careia vrem sa-i captam interesul, sa ne modificam personalitatea si sa parem altceva decat suntem. Jucam plini de naturalete rolul misteriosului, al cuceritorului sau poate cel al persoanei fragile, sensibile si introvertite.

Am observat atat din experienta proprie, cat si din cea a prietenilor, cat de fascinant e prototipul de om ,,troubled,, . Se pare ca a numi pe cineva usor nesanatos nu mai are conotatiile negative pe care le avea odata :D Demonstratia e logica: sanatos inseamna normal. Normal inseamna neinteresant.

In general, sincera sa fiu, am obiceiul de a fi eu insami. Fara vreo masca, fara vreo strategie. Vazand insa cum merge treaba prin jurul meu, mi-am spus ca n-ar fi rau sa incerc o schimbare. Am hotarat sa intru si eu putin in joc...pana la urma, de ce nu? Curioasa sa vad efectul pe care il poti avea asupra oamenilor atunci cand iti afisezi o anumita personalitate, am inceput experimentul...

Seara, club, distractie...eu si cativa prieteni, cu mare chef de dans. La un moment dat, un tip smecheras se apropie si imi spune pe un ton admirativ ca dansez super marfa si e super impresionat de mine.

In mod normal raspunsul care mi-ar fi iesit pe gura ar fi fost ,,multumesc,, . In loc de asta il privesc cu un aer de superioritate, ridic o spranceana si ii zic sec: ,,Stiu.'' Omul ma priveste incantat, incearca sa imi ia ceva de baut si sa ma invite la el la masa. Cu aceeasi atitudine inaccesibila il refuz si ii dau de inteles ca propunerea e total neinteresanta venind de la cineva ca el catre cineva ca mine... Contrar asteptarilor, tipul devine si mai agitat si imi spune ca sunt foarte tare. Din nou, ii confirm ca stiam asta si pastrez o atitudine de Regina Ghetii, combinata cu Hollywood Diva :))

Dupa cateva minute, se uita la mine cu ceva confuzie amestecata cu admiratie...Imi spune ca sunt foarte interesanta pentru ca am un caracter asa dificil, dar ar vrea sa se apropie de mine si sa ne cunoastem mai bine. E, in momentul asta ii trantesc replica pe care asteptam de la inceput s-o zic: ,, Mda, asa sunt eu. O fire foarte complicata si ciudata, in locul tau as sta departe de mine. '' Moment in care omul e complet cucerit si nu mai stie cum sa-mi intre in gratii. Totul se termina zece minute mai tarziu, cand plictisita ii dau de inteles sa o stearga.

Interesant cum, contrar a ce credeam initial, nu s-a speriat de atitudinea mea si nu l-a deranjat faptul ca paream plina de mine si inabordabila. Din contra! Hmmm...Deci asta sa fie? E mai interesant sa joci un rol, sa intri intr-un tipar decat sa fii tu insuti? Ma intreb ce-i impinge totusi pe oameni sa recurga la asta. Poate este nevoia de a parea, macar in ochii necunoscutilor, ceea ce si-ar dori sa fie. Poate este frica de a fi respins daca arati ceea ce esti cu adevarat, de a parea banal si neinteresant. Poate e doar dorinta de a epata si o strategie care in timp s-a dovedit foarte eficace. Sau poate ca pur si simplu, speriati ca maturitatea e o povara mult prea mare si ne-am pierdut copilaria, simtim nevoia sa ne intoarcem in timp, doar ca in loc sa folosim jucarii, facem din noi si din ceilalti pionii jocului. Doamne, ce ne mai place sa ne jucam!